Bunatatea inlatura prostia,

Inca de la nasterea noastra purtam in noi o multime de fiinte virtuale, care apoi mor una cate una.Fiecare batran este inconjurat de cortegiul acelora care ar fi putut sa fie, de toate posibilitatile avortate. Noi suntem deopotriva un fluid care se solidifica, o comoara care saraceste, o istorie care se scrie, o personalitate care se creaza. De ce oare, uneori, armurile noastre de zale sunt invizibile ? In zilele astea traim cu pumnalul in mana, pandind orele in care eroul din fiecare in parte poate fi ucis, ca apoi sa ne tanguim ca nu am avut noroc, ca am murit. Nu-i mai bine sa-i omagiem pe eroi din timpul vietii, fara a mai face parada doar postum ?
Pacatul cel mare nu este ca ne ridicam fruntea sus, ar trebui s-o ridicam mai presus decat stelele, deasupra nebuloaselor uriase in spirala si oricat am ridica privireanu am ajunge la inaltimea care Dumnezeu ne-o cere, ci ramanem vlastare pitice in fata maririi daruite noua. Pacatul este ca traim chirciti si respingand nobletea noastra refuzam totodata sa traim viata autentica. Pacatul nostru este pacat de trandavie, de orbire, de refuz, de tagata, de absenta, de sloi de gheata. In viata nu suntem decat exceptional de rar aceia care trebuie sa fim. Suntem jumatati de oameni, cioburi si tandari ridicole din adevaratul "eu insumi ". Suntem plini de posibilitati de rau si rar de bine. Suntem un leagan de rele si de lucruri sublime. Cutreierati de napraznice aplecari spre rau, ospatam simultan fete sfinte si bestii. Daca purtam viata noastra in mijlocul vietii comune si ne scaldam in cotidianul fara nume al trairii multimii fara ideal, atunci va dormi pe veci in leaganul launtric fata Fatului Frumos si al Ilenei Cosanzene din noi. Deopotriva, daca lucram staruitor si darz asupra noastra si nu ne este teama de ascensiune, intr-o lume care nu aspira decat la coboras si ravnim sa fim prezenti in zona gandirii si a simtirii inalte, sfarsim prin a ne ridica pe culmile eroismului, a ne sincroniza eternitatii si a ne face contemporani Pastilor aducatoare de Inviere si Rusaliilor datatoare de Duh. Si aceasta este profesiunea omului: de a se depasi, de a urca, de a savarsi imposibilul. Socoteste, fiul meu si fiul neamului tau, de veacuri invrajbit cu furtunile din munti,cu incapatanarea vitregiilor ce intrau gonind in viata, socoteste-te urmas al celor care au stiut sa lupte si sa moara, ca tu esti fructul unei istorii de incapatanare, de lupta si credinta. Pana cand ramai omida omeneasca, suspina in tine bisericutele de lemn de pe colinele Transilvaniei si gem biruintele de la Podul Inalt, de la Calugareni.... Tu ai radacini adanci, fiule, si mormintele strabunilor tai sunt in afund, in sira spinarii pamantului tau, acolo aproape de focul din miezul lui. Esti chemat la fapte mari, fiul meu iubit !